Meghan Markle, devenită ducesă de Sussex după ce s-a căsătorit cu prințul Harry al Marii Britanii, a fost desemnată de revista americană People „cea mai bine îmbrăcată femeie din lume în 2018”.

Fosta actriţă americană, în vârstă de 37 de ani, s-a clasat pe primul loc în acest top anual întocmit de revista People, devansând actriţe de renume de la Hollywood, precum Cate Blanchett şi Sandra Bullock, avocata pentru drepturile omului Amal Clooney, sau starleta de reality-show Kim Kardashian.

Acordarea acestui titlu unei reprezentante a unei familii regale a marcat o distanţare a jurnaliştilor de la People de tradiţia editorială a acestei publicaţii.

„Stilul ei este cel care a atras cu adevărat atenţia în acest an, aşadar am simţit că trebuia nu doar să o includem în lista noastră, ci şi să o desemnăm drept femeia cel mai bine îmbrăcată din lume” a declarat Andrea Lavinthal, editorul departamentului Style and Beauty din cadrul revistei People.

Meghan Markle a fost lăudată pentru stilul ei vestimentar, marcat de faptul că preferă să combine articole ce pot fi găsite în magazine cu creaţii haute-couture realizate de designeri de renume, şi pentru faptul că a sfidat uneori tradiţionalul protocol al casei regale britanice, purtând ţinute care îi dezvăluie picioarele şi umerii şi a ales să afişeze o coafură ce lăsa impresia unui „coc neglijent” în ziua nunţii sale.