Moartea solistei The Cranberries, Dolores O’Riordan, nu este tratata ca suspecta de catre Politia Metropolitana, care a confirmat ca dosarul intocmit a fost transferat spre investigatie medicilor legisti.

Cantareata si compozitoarea irlandeza, originara din Limerick, a murit luni, la Londra, la varsta de 46 de ani.

Ea se afla in capitala Marii Britanii pentru o scurta sesiune de inregistrari  – pregatea o versiune a piesei „Zombie” impreuna cu trupa Bad Wolves.

Producatorul muzical Dan Waite, prieten al lui O’Riordan, a precizat ca ea i-a lasat un mesaj vocal cu putin timp inainte sa moara in care i-a spus cat de mult i-a placut versiunea Bad Wolves a celebrei pise si ca abia astepta sa se intalneasca in studio.

In luna mai a anului trecut, la putin timp de la inceperea turneului European, The Cranberries a anulat mai multe concerte, din cauza unor probleme de sanatate ale solistei. Site-ul oficial al trupei anunta „motive medicale asociate cu probleme ale spatelui”. Se mai stie ca Dolores suferea de tulburare bipolara, fiind diagnosticata in 2015.

Inainte de Craciun, O’Riordan a publicat un mesaj pe Facebook in care spunea ca se simte bine, lasand sa se inteleaga ca va urca pe scena curand. Iar in luna ianuarie a acestui an anunta ca pleaca din Irlanda.

Fanii din Romania au avut ocazia sa o vada live la Bucuresti, alaturi de The Cranbberies, de doua ori, in 2010 si 2012.

The Cranberries, una dintre cele mai populare trupe rock din anii 1990, a lansat sase albume de studio, care s-au vandut in peste 40 de milioane de copii pe plan mondial. Cele mai cunoscute single-uri ale Printre cele mai cunoscute single-uri ale irlandezilor sunt: „Linger”, „Dreams”, „Zombie”, „Ode to My Family”, „Ridiculous Thoughts”, „Salvation”, „Free to Decide” şi „Promises”. In perioada de pauza a trupei, intre 2003 si 2009, ea a urmat o cariera solo.

Sursa: www.news.ro