Timp de trei zile, în perioada 21 – 23 septembrie, la Ploiești va fi organizat Festivalul „Alfabetul Conviețuirii”, eveniment aflat la ediția a VI-a.

Scena pentru spectacole va fi amplasată în zona Monumentului Vânătorilor de la Gara de Sud.

Potrivit organizatorilor, timp de trei zile, la Ploiești, pe scenă vor susține spectacole ansambluri folclorice ale minorităților din România, dar și soliștii Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești.