”Jurassic World 3”, ultimul film din trilogia Jurassic World, va fi regizat de Colin Trevorrow, a confirmat vineri producătorul executiv al peliculei, Steven Spielberg, pentru publicaţia americană Entertainment Weekly, potrivit Press Association.

Trevorrow, care a regizat primul film din trilogie şi a colaborat la scrierea scenariului pentru continuarea ”Fallen Kingdom”, regizat de J.A Bayona, va scrie şi scenariul pentru ”Jurassic World 3” alături de Emily Carmichael.

Filmul va fi lansat pe marile ecrane în 2021.

”Este important pentru această franciză să aducem voci creative noi care să păstreze povestea proaspătă şi plină de viaţă”, a declarat Colin Trevorrow pentru Entertainment Weekly.