Google va elimina, la 1 iunie 2021, facilitatea prin care poți stoca gratuit, în serviciul Photos, un număr nelimitat de poze la calitate ridicată. Compania spune că sunt încărcate atât de multe poze, încât serviciul poate fi sustenabil doar dacă este contra cost. Totuși, pozele încărcate până la acea dată nu intră în noul plan de taxare, ci doar cele puse după 1 iunie 2020 vor conta. Limita va fi de 15 GB.

De cinci ani compania le permite userilor să stocheze un număr nelimitat de poze la calitate bună în Photos și exact acest lucru era unul dintre marile plusuri ale serviciului fiindcă nu trebuia să-ți faci griji pentru spațiu. De exemplu pe Gmail spațiul maxim de stocare este de ani buni 15 GB și, fie ștergi e-mail-uri, fie plătești un abonament de aproximativ 100 de lei pe an pentru a ridica spațiul de stocare la 100 GB.

Google spune că userii au urcat pe Photos 4.000 de miliarde de poze și că săptămânal se adaugă 28 de miliarde de poze și video-uri. Compania mai spune că cei 15 GB sunt mai mult decât oferă gratuit alte servicii de stocare și că 80% dintre userii Photos nu vor atinge nivelul de 15 GB mai repede de trei ani.

Vor putea în continuare să urce pe Photos oricâte poze la calitate bună doresc cei care au telefoane Pixel.