Cele mai mari vedete de la Hollywood au fost prezente la Gala anuală de la Metropolitan Museum of Art din New York, Met Gala 2022.
„Met Gala 2022”, în inima Manhattanului, a prezentat tema „Gilded Glamour” care a reînviat ”Gilded Age”, vârsta de aur americană de la finalul secolului XIX. Vedetele au apărut pe scările Metropolitan Museum of Art (Met) în rochii fără bretele, în smokinguri, ţinute ultra şic, hiper glamour, strălucitoare sau cu mesaje politice, scrie adevarul.ro.
Lista de 400 de staruri din modă, muzică, cinema, reţele de socializare, politică sau companii – americane – a fost secretă până în ultimul moment: publicul le-a văzut pe Billie Eilish, Olivia Rodrigo, Cardi B, Megan Thee Stallion, Lenny Kravitz, Ariana DeBose, Sarah Jessica Parker, Gigi şi Bella Hadid şi Stromae.