Michael Jackson conduce topul celor mai bine plătite celebrităţi decedate, pentru al şaptelea an consecutiv, cu 60 de milioane de dolari câştigate în 2019.
Regele muzicii pop a decedat pe 25 iunie 2009. Veniturile din difuzarea online a muzicii lui Michael Jackson au crescut până la 2,1 miliarde de dolari, în creştere de la 1,8 miliarde de dolari anul trecut, în ciuda recentrelor controverse.
Clasamentul Forbes îl plasează pe locul 2 pe Elvis Presley, regele Rock ‘n’ Roll-ului, care a murit pe 16 august 1977 și a câştigat 39 milioane de dolari în 2019. Zeci de ani, mai mult de 500.000 de vizitatori au trecut anual pe la Graceland, în Memphis, adăugând la venituri alte 45 de milioane de dolari. Un film biografic, regizat de Baz Luhrmann, cu Tom Hanks, este în pregătire.
Pe poziţia a treia în clasament se află caricaturistul Charles Schultz (mort pe 12 februarie 2000), cu venituri de 38 de milioane de dolari în 2019. Creatorul lui Snoopy continuă să câştige din franciza Peanuts care a ajuns la a 70-a aniversare.
In top 10 se mai regasesc nume precum: Bob Marley – 20 de milioane de dolari; John Lennon – 14 milioane de dolari; Marilyn Monroe – 13 milioane de dolari sau Prince – 12 milioane de dolari.