Ozzy Osbourne a reprogramat, pentru perioada octombrie – decembrie 2020, concertele pe care trebuia să le susţină anul acesta în Europa .
Seria de show-uri „No More Tours 2” a fost amânată de două ori din cauza problemelor de sănătate cu care legendarul artist s-a confruntat în 2019.
În luna ianuarie a fost internat din cauza unei boli respiratorii, apoi a căzut în casă, accident în urma căruia a fost operat. Osbourne este încă în recuperare.
Primul show european va avea loc pe 23 octombrie 2020, în Newcastle. Turneul va dura şase săptămâni şi va fi încheiat pe 7 decembrie, în Finlanda. Un moment important îl va reprezenta concertul din noaptea de Halloween pe care Osbourne îl va susţine în oraşul natal, Birmingham, unde Judas Priest cântă în deschidere. De altfel, trupa lui Rob Halford îl va acompania în toate cele 19 concerte de pe continent (Irlanda, Cehia, Austria, Italia, Spania, Elveţia, Suedia și Marea Britanie).
Partea americană „No More Tours 2” va începe pe 27 mai 2020, în Atlanta, şi va fi încheiată pe 31 iulie, în Las Vegas.
Săptămâna trecută, Osbourne a lansat piesa „Under the Graveyard”, primul lui single din ultimii zece ani, la care a colaborat cu basistul Duff McKagan şi bateristul Chad Smith. Piesa este inclusă pe albumul „Ordinary Man”, ce va fi lansat la începutul anului viitor.