„Lover” al lui Taylor Swift a devenit, după două zile de la lansare, cel mai bine vândut album al anului 2019 în Statele Unite – 500.000 de unităţi.
Totodată, „Lover” a înregistrat cea mai bună săptămână de vânzări pentru un album; precedenta performanță îi aparține tot ei cu „Reputation” (2017).
De menționat și faptul că a depăşit vânzările coloanei sonore „A Star is Born” (Lady Gaga & Bradley Cooper) de anul acesta. Lansat în 5 octombrie 2018, s-a vândut în SUA, în total, în 1,14 milioane de copii.
Specialiştii estimează că noul album al lui Swift, al şaptelea al cântăreţei, va debuta pe primul loc în Billboard 200 cu peste 700.000 de unităţi vândute.