Un englez de 40 de ani este primul om din lume care are o proteză de ochi imprimată 3D. Se speră că ochiul va fi mai realist decât unul protetic tradițional din acrilic. 

Printarea va reduce la jumătate timpul necesar pentru ca pacienții să primească proteza, de la șase săptămâni la trei.

Am avut nevoie de o proteză de când aveam 20 de ani și întotdeauna m-am simțit stânjenit de acest lucru. Acest nou ochi arată fantastic și, fiind bazat pe tehnologia de imprimare digitală 3D, va fi din ce în ce mai bun, a declarat Steve Varze, din estul Londrei.

Pentru o proteză tradițională, un pacient trebuie să treacă printr-o ședință de două ore pentru a-și modela orbita, înainte ca proteza să fie montată și apoi vopsită.

Potrivit spitalului, proteza imprimată 3D ar trebui să reducă procesul de fabricație la două-trei săptămâni, iar programarea inițială ar trebui să dureze doar o jumătate de oră.