Un vulcan islandez care nu a mai avut activitate în ultimele opt secole ar urma să erupă în următoarele ore, conform vulcanologilor. Situat la aproximativ 30 de kilometri de capitala Islandei, vulcanul nu ar fi, însă, periculos, iar oamenii de știință spun că nu se așteaptă la consecințe grave nici pentru locuitori, dar nici pentru traficul aerian.

Mişcări telurice tipice deplasării spre suprafaţă a unui val de lavă au avut loc miercuri după-amiază în zona Muntelui Keilir, în mica peninsulă Reykjanes, deja afectată de un cutremur major cu magnitudinea 5,7 săptămâna trecută, a anunţat Institutul meteorologic din Islanda într-un comunicat, conform AFP, citat de Agerpres.

„Posibilitatea unei erupţii este reală, dar trebuie să vedem cum evoluează activitatea”, a declarat pentru AFP Freysteinn Sigmundsson, cercetător în geofizică la Universitatea din Islanda, într-o conferinţă de presă. „Nu este sigur, situaţia poate dura ore sau chiar mai mult, cu foarte multe cutremure mici”, a explicat el. Potrivit vulcanologilor, în peninsulă nu a avut loc nicio erupţie de opt secole.

Poliţia a blocat şoselele în apropierea muntelui, potrivit unui fotoreporter al agenţiei France Presse aflat la faţa locului. Dacă aeroportul internaţional Keflavik şi micul port pescăresc Grindavik sunt la doar câţiva kilometri distanţă, zona din imediata vecinătate a posibilei erupţii este nelocuită şi nu a fost anunţată nicio evacuare miercuri.