Numărul furtunilor tropicale formate în Oceanul Atlantic a fost atât de mare anul acesta încât Organizația Meteorologică Mondială, care le denumește, e pe punctul de a rămâne fără prenume, pentru a doua oară în istorie, scrie Agerpres. 

Din 1953, furtunile tropicale din Atlantic au fost denumite conform unor liste întocmite de Centrul pentru Uragane din Statele Unite și apoi de un comitet internațional al OMM.

Inițial, listele includeau doar prenume feminine. În 1979, au fost introduse prenume masculine, iar în prezent acestea alternează cu prenume feminine. Șase liste de 21 de nume sunt utilizate prin rotație.

Ar fi derutant să existe mai mult de un ciclon tropical în același an cu litera T, de exemplu, a declarat un purtător de cuvânt al OMM.

Anul acesta, sezonul furtunilor tropicale formate în Oceanul Atlantic, care se încheie la 30 noiembrie, a fost atât de activ încât agenția ONU va rămâne în curând fără prenume și va fi nevoită să recurgă la litere grecești – Alpha, Beta, Gamma, Delta și așa mai departe.

Cicloanele au început să fie numite în urmă cu mai mulți ani pentru a ușura identificarea lor în mesajele de avertizare. Experții au considerat că numele erau mult mai ușor de reținut în comparație cu vechile moduri de identificare după latitudine și longitudine.