Alexandra Căpitănescu a lansat videoclipul oficial al noii sale piese, "HEAT", și este exact așa cum te-ai fi așteptat: dinamic, intens și plin de energie.
Alexandra își surprinde ascultătorii cu "HEAT", o melodie explozivă, construită pe riff-uri dure, emoție brută și o energie care nu face compromisuri. Versurile vorbesc despre transformarea interioară și presiunea emoțională a unei decizii iminente, între frică și asumare.
Din punct de vedere muzical, piesa se conturează ca un mix de rock alternativ și heavy metal modern, cu instrumentație agresivă, riff-uri de chitară distorsionate și o construcție sonoră cinematică. Vocea Alexandrei alternează între fragilitate și explozie vocală, amplificând tensiunea piesei și transformând "HEAT" într-o experiență sonoră intensă, cu impact imediat.
Sursa: infomusic.ro
