Contextual image Radio Prahova Contextual image Radio Prahova Contextual image Radio Prahova
Contextual image Radio Prahova Contextual image Radio Prahova Contextual image Radio Prahova
Contextual image Radio Prahova Contextual image Radio Prahova Contextual image Radio Prahova
Contextual image Radio Prahova Contextual image Radio Prahova Contextual image Radio Prahova
Contextual image Radio Prahova Contextual image Radio Prahova Contextual image Radio Prahova
ON AIR

ON AIR

cu Non Stop Hits

ON AIR

ON AIR

cu Non Stop Hits

Mergi inapoi

„Mentorii”, primul film produs de UNTOLD Universe

21 mai 2024

Magic Maker Media House, casa de producție a grupului UNTOLD Universe, va produce în această vară comedia "Mentorii". Filmul îl are în rolul principal pe Cătălin Bordea, și este de așteptat să ajungă în cinematografele din toată țara la începutul anului 2025. 

Ideea filmului și scenariul aparțin Magic Maker Media House, casa de producție ce face parte din grupul UNTOLD Universe. Magic Maker Media House are deja în portofoliu mai multe producții de divertisment în televiziune.

Filmul "Mentorii" se află acum în faza de pre-producție, urmând a fi filmat în vara acestui an. În perioada următoare, producătorii filmului vor dezvălui noi detalii despre scenariu, dar și care sunt ceilalți actori, artiști și influencers din distribuție. Lansarea filmului în cinematografele din România va avea loc în prima parte a anului 2025.

"Am acceptat provocarea de a juca pentru prima dată un rol principal într-un film de lungmetraj. O comedie cu un scenariu foarte bun, am râs mult când l-am citit, așa că m-a convins pe loc să accept provocarea. Nu pot să vă dau mai multe detalii încă, dar la cum arată proiectul și castul filmului, cred că o să vă surprindem tare de tot", a declarat Cătălin Bordea.

"Mentorii" spune povestea lui Johnny Baltă, interpretat de Cătălin Bordea, un tip mult prea imatur pentru vârsta lui, întâmplător viitor moștenitor al celui mai mare imperiu financiar din țară: averea tatălui său, Dorin Baltă. Acesta nu este mulțumit de superficialitatea fiului său așa că, după încă un accident de mașină provocat de Johnny, decide să îl dea afară din casă. În plus, îi solicită ca în maximum 6 luni să-i dovedească că poate deveni un adult responsabil, cu abilități de a conduce imperiul financiar. În caz contrar va fi dezmoștenit.

Ajutat de sora sa Magda, Johnny crede că a găsit soluția care îi va rezolva problema rapid și ușor: va fi mentorat de cei mai faimoși trei influenceri de dezvoltare personală din țară: Flex Barbarul - mentorul de fitness și viață sănătoasă, Sandra Senzorial - mentorul de wellbeing și Robby Anonimul - mentorul de business și finanțe.

Sursa: infomusic.ro