După o pauză îndelungată, Spike a revenit cu "Frica", o piesă despre nesiguranțele care ne urmăresc de-a lungul vieții. Melodia este lansată împreună cu Maria Ciobotea, o artistă care se lansa în industria românească în urmă cu un an.
"Frica" este o piesă cu mesaj de îmbărbătare. Rapper-ul ne încurajează să nu ne lăsăm copleșiți de emoții și anxietăți, adresându-se în special persoanelor introvertite. Cu versuri care descriu momente din copilăria și adolescența sa, artistul își permite să fie vulnerabil și deschis în ce privește propriile nesiguranțe.
Noua piesă "Frica" este compusă de Spike împreună cu Vlad Lucan și Riscu Maria Loredana. Vocea feminină de pe refren este a Mariei Ciobotea, o tânără artistă în vârstă de 21 ani.
Sursa: infomusic.ro
